Darius Vâlcov a demisionat din Guvern după o discuție cu Viorica Dăncilă

Darius Vâlcov a demisionat din Guvern după o discuție cu Viorica Dăncilă

Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă a demisionat, luni, din Guvern, în urma unei discuțiii acute cu șefa Executivului, au declarat pentru Libertatea surse guvernamentale. 

De altfel, premierul a zis încă de săptămâna trecută că se mai gândește dacă mai continuă colaborarea cu acesta. UPDATE ora 16.00 Decizia privind eliberarea, la cerere, a lui Darius-Bogdan Vâlcov din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a fost ublicată luni după-amiaza în Monitorul Oficial. 

Joia trecută, deputatul Remus Borza, fost membru ALDE, a fost numit în funcţia de consilier onorific al prim-ministrului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, postul deținut de Darius Vâlcov. Darius Vâlcov a fost numit în funcția de consilier al premierului Dăncilă în ianuarie 2018. Imediat după numire, Liviu Dragnea a spus despre Vâlcov că, deși este judecat în mai multe dosare penale, este „un om de o valoare rară”. 

Darius Vâlcov este unul dintre co-autorii programului de guvernare al PSD, dar și principalul promotor al OUG 114, pe care el a supranumit-o ”ordonanța lăcomiei”. În februarie 2018, Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru trafic de influență, faptă săvârșită în perioada în care a fost primar al municipiului Slatina, județul Olt. 

Recent, Libertatea a obținut fotografii de la perchezițiile din 2015, pe care le-a publicat. Ele arată banii confiscați de procurori, înșirați pe o masă. Mai exact, 1.3 milioane de lei și cei 90.000 de dolari. Valcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, că acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atributiei sau însărcinării sale, în formă continuată. 
Citeşte întreaga ştire: Darius Vâlcov a demisionat din Guvern după o discuție cu Viorica Dăncilă. Decizia, publicată în Monitorul Oficial.