Cea mai tare schemă de pariat: ieși in caștig chiar dacă pierzi 60 - 70% din meciuri

Cea mai tare schemă de pariat: ieși in caștig chiar dacă pierzi 60 - 70% din meciuri

 

O schemă foarte apreciată de pariorii cu vechime este cea axată pe egaluri. Pentru un egal, cota este de minim 3 – 3.20, putând ajunge chiar și până la 6-7 în cazuri speciale. Schema pe care v-o propun în continuare constă în zece bilete. Pe fiecare bilet punem un singur meci, în cotă X, egal. Avem, așadar, zece meciuri pe care noi le vedem terminându-se la egalitate. Câte un meci pe bilet. Parierea se face pe aceeași sumă de bani. Adică, punem aceeași sumă pe fiecare bilet.

Pentru a obtine profit trebuie sa nimerim 4 din 10 rezultate de egalitate. Sa zicem ca mizam 10 lei pe fiecare. Castigand 4 dintre pariuri, avem :

  • 4 X 3 X 10= 120 lei, in conditiile in care am investit 100 lei (10 bilete X 10 lei), deci un profit de 20%. Mai mult, dacă ne ies 3 bilete, iar cotele sunt de circa 3.30, atunci ne scoatem suma investită. Suntem chit, nu am pierdut ș nu am câștigat nimic. Astfel, putem fi pe zero cu o pierdere de 70% a pariurilor.

Avantaje

Un prim avantaj al acestei metode este simplitatea ei. Nu trebuie decat sa alegem 10 meciuri pe care sa pariem aceeasi suma, fara sa ne batem capul cu calcule. Un alt avantaj ar fi ca putem alege meciuri care se desfasoara in acelasi timp.

De asemenea, e bine să avem în vedere campionate cu multe egaluri, gen Franța, Italia. În plus, e nevoie de cercetări destul de detaliate pentru a vedea care echipe, din ce campionate, nu au mai făcut egal de mult.

Cel mai mare avantaj

Pentru a veni în sprijinul pariorilor, FanatikSport propune mereu astfel de meciuri, pentru cei inscrisi in comunitatea noastra. De altfel, oricine poate beneficia de expertiza noastra. Si nu doar pentru ponturi in X.

Ca în orice alt domeniu, cea mai bună variantă este să ai încredere în specialişti, în cei cu experienţă. Aşa se întâmplă în fiecare domeniu, aşa e bine de procedat şi la pariuri.

Din acest motiv, există în lume câteva siteuri care se ocupă cu această specialitate: pariorii cu experienţă stau ore întregi şi studiază meciurile, iar la final oferă ponturi. Exact acesta este şi obiectul de activitate al portalului FanatikSport, cel mai mare site de pariuri din România.

Ce ne recomandă? Simplu, experienta, faptul că în cei trei ani şi jumătate de când suntem pe piaţă, am ieşit aproape în fiecare lună pe plus, procentajul lunar fiind de peste 90%.

CASTIG FANTASTIC

În plus, unele luni au fost de-a dreptul fantastice. Cum a fost luna trecută, când Biletul lui Florin a intrat în 27 de zile din cele 29 ale lunii.

De asemenea, biletele de cote mari au intrat bine de tot, ceea ce a adus câştiguri bune celor care au pariat cu noi. De exemplu, un parior a câştigat peste 35.000 de euro săptămâna trecută, după ce a pariat PONTURILE noastre. Da, 35.000 de euro, ceea ce înseamnă SALARIUL MEDIU pe 10 ani! Sau un apartament!

Vestea bună e că oricine poate acum beneficia de experienţa noastră, oricine poate paria BILETELE SIGURE, BILETELE de cote mari, PONTURILE progresive, MECIURILE SUSPECTE trimise de noi. Un singur lucru trebuie făcut: să vă abonaţi la noi (click AICI pentru detalii despre ABONAMENTE)!

Începe chiar azi să CÂŞTIGI la PARIURI!

SĂ FIE VERDE!